Vocile din capu meu.

In capul meu exista o femeie rationala, imbracata in taior, cu ochelari de vedere patratosi si coc strans, care sta in spatele unui birou si are o gandire rationala. Ea e Fecioara din mine. Imi da sfaturi bune, practice si niciodata nu uita sa-mi spuna ca o sa fie bine. Totodata mai exista si o pustoaica zapacita cu doua cozi in varful capului, cu o rochie alba cu buline rosii, cu o coarda in mana si cu niste ochi mari si speriati. Ea se plimba mereu agitata, niciodata nu sta locului si are mereu cele mai idioate idei. Ea e Aiurita din mine, partea aia labila si imatura. In capul meu, in urma unui conflict de idei, Fecioara iese mereu castigatoare, dar cand trebuie sa pun in aplicare, nu reusesc decat sa urmez sfaturile cretine ale Aiuritei. E paranoica, fraiera cat cuprinde, credula, mult prea serviabila si iertatoare, uituca si . Cea mai proasta combinatie. Dar are si ea parti bune: toate tampeniile relativ amuzante care imi ies pe gura sunt opera ei, momentele de spontaneitate asemeni si simpatia pentru fiinte slabe, lipsite de aparare sau cu un neajuns cat de mic.
Pe fetele astea doua le cunosc inca de cand am inceput sa realizez ca gandesc si au crescut odata cu mine, dezvoltandu-si abilitatile. O scoteam la capat cu ele oarecum, reusind sa impac uneori si capra si varza de dragul stabilitatii mele psihice. Dar observ mai nou ca au mai aparut cateva personaje. O fiinta tolanita pe o canapea, intr-un colt al mintii, care ma indeamna sa nu depun prea mult efort in niciun sens si care m-a facut o lenesa. Pe un scaun incomod sta picior peste picior o femeie atragatoare intr-o rochie rosie, lunga, despicata pana in dreptul coapsei, cu pantofi negrii cu toc si o tigara in coltul buzelor de un rosu-aprins. Cu ea ma inteleg bine, ca apare doar cand am eu chef si in general nu-mi da sfaturi proaste.
Acum incerc sa lucrez la o noua aparitie, dar nu imi iese, pentru ca fetele astea apar cand au ele chef si dispar la fel si sunt doar cum vor ele sa fie. Eu incerc sa le contopesc intr-o fiinta conceputa pe baza unor masuratori exacte, dar nu prea merge.. Eu tot incerc.

Costumul asta pe care tot il porti ti-a ramas mic. Iti vad pielea plina de solzi. Si culorile mastii asteia s-au cam dus. Iar eu am crescut. Spectacolul pe care il pui in scena nu ma mai fascineaza ca in alti ani. Acum esti doar un clovn trist peste care cade cortina. Ma duc la teatru. Circul nu-i de mine.

Si da, imi vreau punga cu floricele inapoi.

Am zis intr-o zi "hai sa ne jucam!". Si am incercat sa inventam un joc nou. Tot eu am venit cu o idee. Hai sa ne deschidem inimile si sa vedem ce gasim prin ele. El si-a deschis-o primul si din ea au inceput sa cada tot felul de biletele de dragoste, cateva poze cu mine, inimioare de hartie si tot felul de mizilucuri romantioase. Eu am inceput sa chicotesc, iar el m-a provocat sa mi-o deschid si eu pe-a mea.

Imediat au inceput sa cada agrafe de birou colorate, rapoarte fiscale, o umbrela albastra, multe cartele de metrou, cateva oglinzi sparte, vreo trei pui de rata si nicio inimioara. Nici macar un biletel de amor. Nimic-nimic. Mi-am lasat privirea in jos si am inceput sa le strang pe toate.

M-a intrebat daca nu stiu si alt joc.I-am raspuns ca nu. Ne-am intins cu spatele unul la altul, pe nisip, asteptand mareea. Nu se auzea decat fosnetul valurilor. M-a intrebat la ce ma gandesc, iar eu i-am raspuns ca asta e cea mai stupida intrebare pe care putea sa mi-o puna. Iar am tacut o vreme.

Stii ceva?", ma trezesc eu zicand. "Mie de-acum imi vin pantofii rosii ai mamei. Si parca... parca imi sta bine cu rujul ei sidefat. Uite, de-acum sunt mare, nu pot sa ma mai joc ca pana acum. Eu plec."

Iuhuu. Hai sa facem curat!

Mi-am aranjat lucrurile prin camera si am facut curat. Nu pentru ca vine toamna, ci pentru ca asa am avut chef atunci. Dar e mai frumos sa zici ca ai facut "curatenia de toamna". Parca esti o persoana ordonata si cu simtul responsabilitatii - "daca a venit toamna, e musai sa fie curatenie". Pentru cine? Pentru toamna? "Nuuu... pentru ca a venit toamna." Ahaaa, am inteles. Dar vara de ce nu se face curatenie? Numai toamna si primavara? Daaa? Interesant.

Asa ar fi sunat un dialog intre mine si o persoana ordonata si responsabila, care face curatenia de toamna. Bine, curatenia de toamna reprezinta o curatenie generala, prin toata casa. I s-a adaugat atributul "de toamna", pentru ca oamenii sa simta ca au o motivatie pentru care o fac. Stiam asta, desigur.

E foarte simplu sa faci curat prin casa. E obositor, da, dar e simplu. As vrea sa fie la fel de simplu sa faci curat prin suflet, prin ganduri. Sa iei o matura si un faras si sa maturi toate gandurile rele, toate frustrarile si sa le strangi cu grija pe faras, pentru ca apoi, tot cu grija, sa le abandonezi in cosul de gunoi. Ar fi frumos, nu? Sa iei toate deciziile imprastiate pe podea, pe canapea, pe scaun, pe birou si sa le aranjezi frumos in dulap. Apoi sa iei toate gandurile sincere, dar dureroase, pe care nu le-ai rostit niciodata, sa le pui in plicuri galbene si sa le trimiti destinatarilor. Si, daca tot te-ai apucat, stergi toate oglinzile acoperite de praf si panza de paianjen si te privesti in ele, vazandu-te exact asa cum esti. La final stergi geamurile murdarite cu teama si urme de degete si lasi lumina sa inunde camera. Asa parca e mai bine, nu?

Canta-mi povestea.

Vreau sa alunec pe griff-ul chitarii si sa ma pierd in cutia de rezonanta, pentru ca apoi sa explodez in amplificator, impreuna cu restul sunetelor iesite din degetele tale. Vreau sa ma inveti ca pe unul din cantecele tale preferate, pentru ca apoi sa ma canti oricand ai chef. Si pot fi orice cantec pentru tine...

Tot ce iti cer e sa nu ma uiti. Nu vreau sa raman doar o insiruire de note pe portativul tau. Si te rog sa nu ma canti fals. Poti sa-mi dai un alt ritm, poti sa imi adaugi si alteratii, acolo unde crezi ca e cazul, dar nu falsa, pentru ca am sa plec pe buzele, sau pe corzile altcuiva. [...]

Voi fi acolo, vei fi acolo..

"..ei te-nteleg ca om/ si doar ei pot simti tristetea ta la telefon"

Sunt oameni despre care pot spune versurile de mai sus de parca le-as fi scris eu gandindu-ma la ei. Oameni pe care stiu ca pot sa ii sun la 2 noaptea si sa le zic "coae, n-am somn, hai sa vorbim", pe care daca ii sun plangand asteapta la telefon pana ma linistesc si pot sa vorbesc si nu-mi zic "suna-ma cand te calmezi", care chiar daca tac stiu ce vor sa spuna. Daca ar avea o ultima tigara n-ar imparti-o cu mine, ar zice "ia-o tu". Sunt cativa oameni cu care m-as urca in primul tren, fara sa stiu unde duce si nu as regreta. Ei imi pun intrebari doar de forma, pentru ca intuiesc raspunsul uitandu-se la mine. Si chiar daca imi ajung lejer degetele de la o mana sa ii numar, stiu ca nu-s putini. In treburi de-asta primeaza calitatea si nu cantitatea.
Da, stiu ca tot ce am scris e siropos, dar nu am cum sa spun lucrurile astea altfel. Daca iti creste glicemia baga o lamaie si reciteste, poate cunosti si tu astfel de persoane..

Zidurile au cazut...

Fiecare inima vine la pachet cu ziduri de aparare. La fel ca in "Cei trei purcelusi", acestea pot fi facute din fan, lemn sau caramida. Depinde de persoana. Ca un fel de fortareata ce apara inima de posibilele amenintari venite din exterior. Uneori inaltam steagul pe metereze, aratand ca suntem dispusi sa deschidem portile. Sunt porti pentru care nu iti trebuie cheie, se deschid numai atunci cand vor ele. Si fiecare fortareata are un numar de soldati care distrug pe oricine nu mai este binevenit in interiorul ei.
Soldatii mei au fost cuceriti de adversar. I-a castigat de partea lui. Cred si eu, prea erau obositi de atata distrus, au capitulat... Asa ca s-au transformat in soldati kamikaze. S-au lipit de zidurile de caramida si au explodat cu totii deodata. Tasneau flacari din toate partile si caramizi zburau prin fumul negru, dens...
Acum s-a oprit totul. N-au mai ramas decat ruine si cadavre. Nu mai am ziduri si nici soldati care sa le reconstruiasca. M-am abandonat. M-am aruncat in gol. Astept impactul iminent..

as vrea... as vrea sa fim mereu asa. sa ne batem cu perne si sa ne muscam. sa-ti zic: "ce vrei? vrei sa ne batem?!" tu sa zici da si sa incepi sa ma gadili. si dupa sa ma tii in brate si sa imi povestesti ce o sa facem cand o sa ne mutam impreuna. mai intai o sa ne luam o saltea, pentru ca de mai mult nu o sa avem bani si o sa dormim pe ea. apoi o sa luam o masa si doua scaune. noua nu ne trebuie, dar poate o sa avem musafiri... si o sa ne luam si un caine, da, da! si o sa il cheme simon. nu, nu din londra >:P. eu vreau sa fie golden retriever, iar tu vrei rotweiller. raule! deci, pana la urma o sa ne luam un golden retriever. si imi mai spui ca in prima saptamana o sa stam numai in casa, doar noi si pizza delivery. si o sa facem ce stim noi mai bine. imi spui ca o sa fie frumos. iau eu te cred, pe cuvant, chiar te cred. dar pana atunci ne facem planuri sa mergem la mare. eu zic cu trenul, tu zici cu masina. si o sa-ti scape piciorul pe acceleratie, iar eu o sa ma sperii si o sa tip si o sa-ti zic sa opresti masina, pentru ca ma dau jos. tu te enervezi si opresti, iar eu cobor. prostule! si incep sa merg inainte, spre mare. tu o sa alergi dupa mine, o sa ma iei in brate si o sa ma pupi, promitand ca nu mai faci. iar eu o sa te cred, ca de fiecare data. si o sa te tii de promisiune... vreo 20 de kilometri. pentru ca asa esti tu. iar asta sunt eu. as vrea sa fim mereu doi, mereu aceiasi.

el ii spuse te iubesc iar ea ii zise de ce si el ii zise ca pot si ca vreau iar ea spuse ca bine.

Still loving you.

If we'd go again
All the way from the start
I would try to change
The things that killed our love
Yes, I've hurt your pride, and I know
What you've been through
You should give me a chance
This can't be the end
I'm still loving you
I'm still loving you, I need your love
I'm still loving you

[our song.]

Pentru tine, fato!

De ce nu?

• pentru ca esti atat de nesuferita cateodata incat imi vine sa te dau cu capul de pereti!
• pentru ca te crezi centrul universului
• pentru ca te plangi ca proasta de cur, tate, fata, par, etc., desi (si aici, recunosc ca sunt invidioasa) esti minunata, proasto!
• pentru ca uneori ma enervezi raaaau! (stiu ca ma repet)
• pentru ca esti paranoica si ai impresia ca am ceva cu tine (da, ati ghicit, si asta ma enerveaza)

De ce da?

• pentru ca mi-ai fost prietena neconditionat mult timp
• pentru ca vrei sa fiu acolo cand ti se intampla ceva important
• pentru ca vreau sa fii acolo cand mi se intampla ceva important
• pentru ca:

TheRedHead : sa`ti arat conversatia *straight face*

F (2/16/2009 6:36:34 PM): ok

TheRedHead : mai intai niste reguli...

TheRedHead : 1. sa nu ma faci proasta

TheRedHead : 2. sa nu ma faci proasta

TheRedHead : 3. sa nu ma faci proasta

TheRedHead : ok?

TheRedHead : *sigh*

F : ok nu te fac proasta

TheRedHead : *whew*

TheRedHead : stai un pic

F : trimiti sau nu

F : ?

TheRedHead : da ma

trimitere esuata :-S

F : mai da o data

trimitere reusita :))

F : frate sincer esti proasta

TheRedHead : stiu

F : scuze ca ti zic

TheRedHead : si tocmai asta ti am zis sa nu mi zici pt ca stiu

TheRedHead : stiiu

TheRedHead : dar nu vreau sa recunosc

TheRedHead : asa ca taci!

To be continued..

Mergeam pe un coridor intunecat. Cu toate ca era intuneric, puteam vedea urmele pasilor mei in spatele meu, dar si pe cei pe care urma sa ii fac, in fata mea. Se auzeau batai puternice, ritmate, venind de undeva din apropiere. Pasii verzi, fosforescenti din fata mea se pierdeau sub o usa, care avea forma trupului meu, sau, mai bine zis, lua forma trupului meu. Nu avea clanta, avea doar o gaura mare pentru o cheie de forma unei maini. Mi-am pus mana deasupra sa, iar usa m-a absorbit in incaperea din spatele ei.

Nu era o incapere propriu-zisa, ci mai degraba un mic univers. Era nemarginit, dar si eu ajunsesem nemarginita, imensa, uriasa, iar universul acela ma strangea, il umpleam cu totul. Totul era orbitor de alb, numai eu eram rosie. Ma micsoram. La un moment dat am devenit doar un punct microscopic, care putea observa totul, la limita existentei. Langa mine se asezase zeul acelui univers. Era pe jumatate cat mine, dar ii vedeam clar trasaturile. Un batranel sfrijit, cu o coroana stramba, in echilibru precar pe capul care se clatina involuntar. Ma intrebam cum de o fi ajuns tocmai el rege, dar el era mai intai zeu, asa ca putea sa se numeasca chiar si imparat daca voia. El era singurul locuitor al universului, asa ca era logic sa fie si zeu si imparat si rege si... tot ce voia. Dar acum eram si eu acolo. Minuscula, rosie si neimportanta, dar vie. L-am intrebat ce ar trebui sa facem acum, iar el mi-a spus ca va trebui sa ne masuram puterile. Dar cum?

Scrisoarecatredutedracu

Stii... eu nici nu ma mai gandesc la tine.. Nu. Acum scriu asta doar pentru mine, ma gandesc la mine, ca o egoista. Si asa si trebuie. Dimineata, inca mai intind mana dupa parul tau aspru, ma astept sa-ti gasesc fata ingropata in perna, dar indata ce deschid ochii imi amintesc ca nu mai esti. Si e bine. Am tot patul pentru mine si nu trebuie sa fac doua cafele. E drept, nu mai am cu cine sa iau micul-dejun... nici pranzul... si nici cina. Dar mi-am luat un caine. Nu vorbeste prea mult, dar macar nu-mi umple frigiderul de bere si nici nu-si aduce prietenii acasa, cand e meci. Il cheama ca pe tine. Ce coincidenta.. asta i-am zis si eu lui.

O veste proasta ar fi ca chitara ta a cazut de la balcon. Nasol, stiu, dar vestea buna e ca a ramas agatata in pom, cam pe la etajul 3, asa ca daca te straduiesti poate o recuperezi. Ai grija, pentru la noapte se anunta o furtuna, asa ca as zice sa te grabesti, daca vrei sa o mai gasesti intreaga...

Alte lucruri ce merita mentionate nu prea ar fi... Poate uneori, doar uneori, mi se face dor de tine. Dupa-amiaza, ma astept sa intrii pe usa, vesel, si sa ma saruti, dar.. imi dau seama ca n-ai sa vii si.. ma cam intristez. Cand gatesc fac intotdeauna 2 portii, din gresala, asa ca bietul meu catel s-a cam ingrasat. Nu imi pare rau ca ai plecat, doar ca.. as fi vrut sa mai stai. 

Poveste de Craciun.

Mi-am amintit de ajunul Craciunului. Intamplator, pe la ora 8 seara, eram intr-un tramvai si mergeam spre casa. Un tramvai dintre acelea vechi, cu doua vagoane. Stateam in spate, in ultimul vagon, iar putin mai in fata era un pusti aurolac. In rest, vagonul era gol. Pustiul nu avea mai mult de 12-13 ani si tinea in maini o punga care raspandea un miros foarte nasol, specific aurolacilor. Mi s-a facut mila de el. Era ajunul Craciunului, iar el colinda singur prin tramvaie. Cu siguranta ca pentru el nu a venit niciodata Mosul (care pe mine chiar si la varsta asta ma astepta acasa) si nici macar o casa unde sa stea nu are. Parinti, daca are, sunt dintr-aceia pe care mai bine nu i-ar avea.. Chiar imi parea rau pentru el.

Cam dupa o statie-doua urca in vagon un cuplu de tineri. Imediat ce l-a vazut pe pusti, tipul a inceput sa-l injure de morti si sa tipe la el sa coboare din tramvai. Eram socata. Ok, in tramvai mirosea foarte naspa din cauza aurolacului, dar era un copil.. Si afara era un ger de inghetau pietrele.  M-am uitat urat la tipul respectiv si la prietena lui si le-am tras cateva injuraturi in gand. Din pacate cam atat... Nu am putut sa zic nimic, mai intai pentru ca pur si simplu m-a socat reactia violenta a tipului, apoi pentru ca.. nu am putut. Din pacate nu sunt genul care sa ia atitudine cand vede ca se comite o nedreptate. Nu pentru ca nu as vrea, dar... nu pot, pur si simplu. Voiam sa-i zic ca era totusi un copil si-asa batut de soarta si ca era ajunul Craciunului, cand se presupune ca ar trebui sa fim mai buni, mai intelegatori.. Apoi as fi vrut sa-i spun prietenei lui ca e o proasta pentru ca sta cu el si ca atunci cand o sa-i fie lumea mai draga animalul de langa ea o sa-i f**a o palma (sau mai multe) peste ochi. Si-acum ma simt naspa ca nu le-am zis chestiile astea. Prea tarziu...

In concluzie, spiritul Craciunului sucks...

Ana

Ana e o fata. Ba nu, e o papusa. Nu in sensul acela de cliseu cocalaristic ("esti frumoasa ca o papusa, fato!"). Nu... Ci in sensul de plastic, de blond platinat, de buze roz sidefat, de silueta perfecta, sani perfecti si inaltimea ideala. Asa e ea acum. Nu mai e Ana, ci Denise, pentru ca asa i-au spus cei de la agentie ca ar trebui sa o cheme. Ana era prea simplu...

Acum Ana mai traieste doar in fotografii. In cele in care zambea cu adevarat, cu toata fata, cu ochii usor mirati. Un zambet ca alte milioane de zambete, dar ceea ce il facea special era faptul ca in el ghiceai fericirea adevarata. Acum Denise zambeste aparatului de fotografiat fara sa-si arate dintii, cu ochii pe jumatate inchisi si barbia ridicata. Nu mai e fericita, decat cand isi vede fotografia pe coperta plastifiata. Iarasi plastic. E ca o papusa Barbie care canta: "life in plastic it`s fantastic!".

Se uita prin pozele vechi, de cand avea prieteni adevarati, care nu ii erau colegi de breasla, plastifiati ca si ea, ci oameni simpli, fara grija kilogramelor in plus, pe care nu ii deprima un cos descoperit dimineata pe fata, care nu stateau 2 ore pe zi la sedinte de machiaj si nu petreceau nopti intregi pe tocuri, in cluburi. Ii lipsesc zilele de vara pierdute cu ei, pana seara, noptile petrecute pe la unul dintre ei acasa, cand povesteau pana dimineata vrute si nevrute si imparteau 10 oameni o sticla de vodca si una de suc de rosii. Erau fericiti ca beau un Bloody Mary al lor. Ascultau muzica la un telefon pus in mijlocul camerei si pe rand, cuplurile se strangeau in cate o camera sau un colt mai retras. Pe vremea aceea inca il mai avea pe el. Acum el nu o mai intelege si nu o mai recunoaste. O priveste nedumerit si o intreaba: "Cine esti? Ce-ai facut cu Ana?" Iar ea ar vrea sa-i raspunda ca Ana nu mai e. Denise i-a luat locul...

Acum se intoarce beata la 3 dimineata din club, pe tocuri care ii omoara talpile si regreta zilele cand purta tenesi. Isi aprinde o tigara si ar vrea sa o poata privi cu sila, ca pe vremea cand era nefumatoare, dar nu mai poate, e singura ei placere. Strange din dinti si incearca sa adoarma. Nu poate. Simte ca isi ameteste si cade din pat. Lesina pe podea. Asa se termina inca o zi din viata ei. Cu fiecare zi, Ana incepe sa dispara si Denise ii ia locul...

Eu si tu.

[...]De cele mai multe ori intind mana in pat, sperand sa te gasesc, dar tu nu esti. Uneori te gasesc prin fantasmele noptii, dar nu-mi ajunge. Eu te vreau pe tine.

Sunt o persoana dezechilibrata. Merg clatinandu-ma pe o funie, deasupra lumii. Ea e departe, in jos, prea plina pentru mine. Si de fiecare data cand sunt aproape sa cad tu vii, ma prinzi de mijloc si incepem sa dansam pe funia dintre nori. Tu imi arati mereu ca nu-i de-ajuns sa mergi pe o funie deasupra lumii, ma duci la extrem si imi arati ca pot sa o sfidez. Chiar pot? Cu tine pot. Pot orice daca sunt cu tine.

[...]Ma intreb ce s-ar intampla daca am fi tot timpul impreuna. Ne-am sufoca reciproc cu dragoste pana unul din noi sau amandoi am ceda? Ne-am distanta, inveninati de rutina? Ori ne-am da seama ca iubirea a fost doar un foc de paie? Poate ca ultima varianta e cea mai inspaimantatoare. E ca si cum ai fi crezut ca mergi cu viteza maxima pe o autostrada aglomerata si ai trecut printre nenumarate obstacole, doar ca apoi sa descoperi ca ai fost intr-un simulator. Da, ai condus impecabil, dar a fost real?

Marcheline, mon chat

Stau pe scaun, cu pisica ghemuita in poala mea. Eu si ea (pisica) nu prea avem momente de tandrete. De fapt, nu avem niciodata momente de tandrete, desi eu incerc sa o mangai si sa o iau in brate, ma izbesc de o respingere de fiecare data. Singurele noastre momente de interactiune sunt cele in care ne "luptam" pe scaunul de la birou. Eu vreau sa ma asez ca sa pot sa scriu la calculator, ea vrea sa se aseze ca sa doarma. Eu nu o las, ea se urca si incearca sa se aseze in spatele meu, dar eu ma dau in spate cu un aer de "Acum sa te vad ce faci! Ha!". Pisica, resemnata, se aseaza pe picioarele mele si incearca sa adoarma in zgomotul tastelor pacanitoare si al muzicii date tare. Se poate, deci, si dragoste cu forta *zambet malitios*. Bineinteles ca nu poate sa adoarma si da din coada nervoasa. Chiar foarte nervoasa. Pisica mea e in zodia Taurului. Incapatanata si orgolioasa cum e, nu vrea sa se mute in alta camera si nici macar pe pat sau pe calorifer. Se uita urat la mine si imi urmareste degetele care se misca repede pe tastatura. M-ar musca, dar nu vrea sa piarda locul caldut din bratel mele si inca mai spera ca eu o sa ma ridic si o sa se aseze ea. Marcheline, ma chere, asta nu se va intampla prea curand... 

"Te iubesc."
"Pa-pa."

Nu a auzit cand i-am zis "te iubesc". Nu-i nimic, eu stiu ca el stie.

Aseara mi-a adus esarfa rosie pe care o uitasem la el. Eu si uitasem de ea, el nu. A pastrat-o cateva zile pentru ca ea inca mai mirosea a mine. Aseara mi-a adus-o si cand am ajuns acasa am abandonat-o pe scaunul de la birou. Cand am venit azi de la scoala am vrut sa o iau si sa o pun pe pat, ca sa ma pot aseza. Am mirosit-o, ca sa vad daca inca mai avea urme de Jungle (parfumul meu), dar in locul binecunoscutei miresme am simtit mirosul lui si mi-am amintit ca aseara, cand ne-am intalnit o avea la gat. Acum esarfa mea miroase usor a tigari, dar si a el. Si e un miros care trezeste amintiri si care prefigureaza altele ce se vor forma. Din sfert in sfert de ora o iau de pe pat si o duc la nas. Mi-l afund in ea si expir puternic. El... Ma face sa zambesc si sa strig "te iubesc" (stupid, chiar rimeaza). Cand se va evapora mirosul lui cred ca am sa i-o mai imprumut cateva zile, asa... pentru reimprospatare. Acum imi vin in minte niste versuri de la Sarmalele Reci: "Ti-amintesti imbratisarea,/Glasul, gustul si parfumul. Inchizi ochii si-ti apare/ Ea..."

El...

Nu mai am nimic.

Cum e sa nu mai ai nimic? Sa nu mai ai pe nimeni, sa nu mai ai nimic ce sa-ti doresti, nimic in care sa crezi, nimic pentru care sa te trezesti dimineata. I-am indepartat pe toti si nu stiu cum sa le spun sa ma ierte pentru tot, am nevoie de ei. Nu am cui sa spun lucrurile astea, asa ca le scriu aici. E chiar trist. Penibil. Pe dinauntru ma simt goala, nu mai simt ca traiesc. Zilele imi trec la fel, nu ma mai bucura nimic, nu mai pot simti nimic. Doar un gol imens. Parca nu as mai avea un suflet in care sa pulseze viata. Inima pompeaza sange, nu si viata. Nu mai pot iubi pe nimeni... nici macar pe mine.

Ma scarbeste reflexia din oglinda de pe birou. Pe fata ei se scurg lacrimi mici, caci nici nu mai are puterea sa planga. Cand ai fost ultima data cu adevarat fericita? Nu stie sa-mi raspunda. Simte si ea ca s-a schimbat, dar nu mai are ce face. Nu stie ce ar putea face. Un om in mijlocul unei pustietati ce poate face? Poate sa astepte un miracol, o salvare sau sa moara de deznadejde. Pentru ea nu mai exista miracole. Ar putea sa strige dupa ajutor, dar cine sa o auda? Nu mai e nimeni prin preajma... Nu mai are nimic.

Tipica dimineata de duminica.

Primul gand pe ziua de azi: "Mi-e asaaaa o leeeeneee sa ma dau jos din paaaaat..."

Al doilea gand pe ziua de azi: "Mi-e asaaaa o leeeeneee sa ma dau jos din paaaaat... E deja zece?"

Al treilea gand pe ziua de azi: "Gata, ma dau jos."

Al patrulea gand pe ziua de azi: "Dar mi-e asaaaa leeeeeeeneeee..."

Ma rog, pana la urma m-am dat jos din pat, am facut 2 pasi mici-mici si m-am asezat pe scaunul de la birou si am aprins calculatorul. Cam asta patesc eu in fiecare duminica dimineata. Am sarit si peste micul-dejun si s-a facut deja 12 fara un sfert. Mon amour vine sa ma ia la 2. Am timp (zic acum...). Trebuie doar sa-mi fac un dus, sa-mi fac unghiile, sa mananc, sa-mi indrept parul, sa ma machiez, sa ma imbrac si... doar atat. Nu sunt sigura ca in ordinea asta trebuie facute... Asa ca voi incepe cu unghiile, adica sarcina cea mai usoara. Indreptatul parului il las la urma, ca e cel mai greu si nu vreau sa se strice pana ies din casa. Oricum, pe umezeala asta o sa se onduleze la loc, dar... macar va avea si mon amour ocazia sa vada cum arat cu parul drept. Sper sa nu cada pe spate din cauza socului. Glumesc, nu e mare diferenta.

(M-am dus pana in sufragerie sa-mi aduc oja.)

Oja fiind de fapt un lac de unghii sidefat. Nu imi place sclipiciul si implicit nici sideful, dar parca azi as vrea sa ma simt mai feminina, mai.. altfel.

In fine, gandul ca maine e luni si va incepe o alta saptamana cu zile plictisitoare, alternand cu zile lungi si plictisitoare nu ma face sa ma simt prea bine. Azi, ca in fiecare zi de duminica, m-am trezit cu gandul: "Aoleu!! E luni!! Ba nu, e ora 8, deci trebuie sa fie duminica. Whew!" Am lenevit in pat o gramada si ma simt vinovata ca am pierdut asa de mult din ziua de azi, cand maine o sa-mi fie iar extrem de greu sa ma ridic din pat la 6 dimineata, cand o sa-mi sune ceasul. Si o sa ma trezesc in fiecare dimineata cu gandul plin de speranta: "E vineri deja?"

Ma duc sa-mi fac baie si sper sa nu adorm in cada...

The List

Draga Mosule,

Anul acesta am fost taaaareee cuminte! Am papat tot din farfurie si, ca drept dovada, am pus pe mine vreo 2-3 kilograme. Nu-i bai, ca au avut unde sa-ncapa... Am incercat sa fac fapte bune, adica sa ajut o batranica sa-si duca sacosele pana la statia de autobuz (aveau doar 10 kile fiecare, dar nu ma plang, ca doar m-am oferit...) si cred ca am mai facut ceva fapte bune, insa nu mi le mai amintesc. De fapt cred ca a fost cam singura fapta buna, dar compenseaza faptul ca nu am facut niciuna rea. Nu-i asa? Oricum, tu stii ca am fost plina de bune intentii anul asta, asa ca poate vei lua in considerare "micuta" mea lista de cadouri:

• mai intai, mi-as dori o chitara Fender sau Gibson ca sa i-o fac cadou mai departe prietenului meu (vezi, inca o fapta buna pe drum)
• apoi, as vrea o vacanta luuuungaaa de vreo... 2 luni, sa zicem
• as vrea vreo 4-5 perechi de cercei handmade (pe alese, ca la piata :D)
• multe, multe haine dragute (stii, sunt fata..)
• o excursie pana la Disneyland, Paris
• o zi in care sa-mi fac manichiura, pedichiura, chestiile care tin de cosmetica, sa-mi aranjez parul si sa ma relaxez intr-o cada plina cu uleiuri aromate
• un apartament doar al meu in care sa pot da petreceri in fiecare weekend
• o menajera care sa stranga dupa fiecare petrecere
• toate cartile din lista mea de "must read" (dar cred ca mai degraba am sa apelez la biblioteca publica)
• un curs intensiv de limba finlandeza (desigur si timp, ca sa-l pot urma)
• ora de incepere a cursurilor sa se schimbe de la 8 la 9 (macar)
• un Revelion reusit
• ...si, bineinteles - cum era sa uit? - pace mondiala, leac pentru toate bolile incurabile, stoparea foametei din tarile aflate la limita subzistentei si... fericire pentru toata lumea (suna ironic, dar Mosule, vorbesc serios)

Cam atat...