Am zis intr-o zi "hai sa ne jucam!". Si am incercat sa inventam un joc nou. Tot eu am venit cu o idee. Hai sa ne deschidem inimile si sa vedem ce gasim prin ele. El si-a deschis-o primul si din ea au inceput sa cada tot felul de biletele de dragoste, cateva poze cu mine, inimioare de hartie si tot felul de mizilucuri romantioase. Eu am inceput sa chicotesc, iar el m-a provocat sa mi-o deschid si eu pe-a mea.

Imediat au inceput sa cada agrafe de birou colorate, rapoarte fiscale, o umbrela albastra, multe cartele de metrou, cateva oglinzi sparte, vreo trei pui de rata si nicio inimioara. Nici macar un biletel de amor. Nimic-nimic. Mi-am lasat privirea in jos si am inceput sa le strang pe toate.

M-a intrebat daca nu stiu si alt joc.I-am raspuns ca nu. Ne-am intins cu spatele unul la altul, pe nisip, asteptand mareea. Nu se auzea decat fosnetul valurilor. M-a intrebat la ce ma gandesc, iar eu i-am raspuns ca asta e cea mai stupida intrebare pe care putea sa mi-o puna. Iar am tacut o vreme.

Stii ceva?", ma trezesc eu zicand. "Mie de-acum imi vin pantofii rosii ai mamei. Si parca... parca imi sta bine cu rujul ei sidefat. Uite, de-acum sunt mare, nu pot sa ma mai joc ca pana acum. Eu plec."

Iuhuu. Hai sa facem curat!

Mi-am aranjat lucrurile prin camera si am facut curat. Nu pentru ca vine toamna, ci pentru ca asa am avut chef atunci. Dar e mai frumos sa zici ca ai facut "curatenia de toamna". Parca esti o persoana ordonata si cu simtul responsabilitatii - "daca a venit toamna, e musai sa fie curatenie". Pentru cine? Pentru toamna? "Nuuu... pentru ca a venit toamna." Ahaaa, am inteles. Dar vara de ce nu se face curatenie? Numai toamna si primavara? Daaa? Interesant.

Asa ar fi sunat un dialog intre mine si o persoana ordonata si responsabila, care face curatenia de toamna. Bine, curatenia de toamna reprezinta o curatenie generala, prin toata casa. I s-a adaugat atributul "de toamna", pentru ca oamenii sa simta ca au o motivatie pentru care o fac. Stiam asta, desigur.

E foarte simplu sa faci curat prin casa. E obositor, da, dar e simplu. As vrea sa fie la fel de simplu sa faci curat prin suflet, prin ganduri. Sa iei o matura si un faras si sa maturi toate gandurile rele, toate frustrarile si sa le strangi cu grija pe faras, pentru ca apoi, tot cu grija, sa le abandonezi in cosul de gunoi. Ar fi frumos, nu? Sa iei toate deciziile imprastiate pe podea, pe canapea, pe scaun, pe birou si sa le aranjezi frumos in dulap. Apoi sa iei toate gandurile sincere, dar dureroase, pe care nu le-ai rostit niciodata, sa le pui in plicuri galbene si sa le trimiti destinatarilor. Si, daca tot te-ai apucat, stergi toate oglinzile acoperite de praf si panza de paianjen si te privesti in ele, vazandu-te exact asa cum esti. La final stergi geamurile murdarite cu teama si urme de degete si lasi lumina sa inunde camera. Asa parca e mai bine, nu?

Canta-mi povestea.

Vreau sa alunec pe griff-ul chitarii si sa ma pierd in cutia de rezonanta, pentru ca apoi sa explodez in amplificator, impreuna cu restul sunetelor iesite din degetele tale. Vreau sa ma inveti ca pe unul din cantecele tale preferate, pentru ca apoi sa ma canti oricand ai chef. Si pot fi orice cantec pentru tine...

Tot ce iti cer e sa nu ma uiti. Nu vreau sa raman doar o insiruire de note pe portativul tau. Si te rog sa nu ma canti fals. Poti sa-mi dai un alt ritm, poti sa imi adaugi si alteratii, acolo unde crezi ca e cazul, dar nu falsa, pentru ca am sa plec pe buzele, sau pe corzile altcuiva. [...]

Voi fi acolo, vei fi acolo..

"..ei te-nteleg ca om/ si doar ei pot simti tristetea ta la telefon"

Sunt oameni despre care pot spune versurile de mai sus de parca le-as fi scris eu gandindu-ma la ei. Oameni pe care stiu ca pot sa ii sun la 2 noaptea si sa le zic "coae, n-am somn, hai sa vorbim", pe care daca ii sun plangand asteapta la telefon pana ma linistesc si pot sa vorbesc si nu-mi zic "suna-ma cand te calmezi", care chiar daca tac stiu ce vor sa spuna. Daca ar avea o ultima tigara n-ar imparti-o cu mine, ar zice "ia-o tu". Sunt cativa oameni cu care m-as urca in primul tren, fara sa stiu unde duce si nu as regreta. Ei imi pun intrebari doar de forma, pentru ca intuiesc raspunsul uitandu-se la mine. Si chiar daca imi ajung lejer degetele de la o mana sa ii numar, stiu ca nu-s putini. In treburi de-asta primeaza calitatea si nu cantitatea.
Da, stiu ca tot ce am scris e siropos, dar nu am cum sa spun lucrurile astea altfel. Daca iti creste glicemia baga o lamaie si reciteste, poate cunosti si tu astfel de persoane..