Am zis intr-o zi "hai sa ne jucam!". Si am incercat sa inventam un joc nou. Tot eu am venit cu o idee. Hai sa ne deschidem inimile si sa vedem ce gasim prin ele. El si-a deschis-o primul si din ea au inceput sa cada tot felul de biletele de dragoste, cateva poze cu mine, inimioare de hartie si tot felul de mizilucuri romantioase. Eu am inceput sa chicotesc, iar el m-a provocat sa mi-o deschid si eu pe-a mea.

Imediat au inceput sa cada agrafe de birou colorate, rapoarte fiscale, o umbrela albastra, multe cartele de metrou, cateva oglinzi sparte, vreo trei pui de rata si nicio inimioara. Nici macar un biletel de amor. Nimic-nimic. Mi-am lasat privirea in jos si am inceput sa le strang pe toate.

M-a intrebat daca nu stiu si alt joc.I-am raspuns ca nu. Ne-am intins cu spatele unul la altul, pe nisip, asteptand mareea. Nu se auzea decat fosnetul valurilor. M-a intrebat la ce ma gandesc, iar eu i-am raspuns ca asta e cea mai stupida intrebare pe care putea sa mi-o puna. Iar am tacut o vreme.

Stii ceva?", ma trezesc eu zicand. "Mie de-acum imi vin pantofii rosii ai mamei. Si parca... parca imi sta bine cu rujul ei sidefat. Uite, de-acum sunt mare, nu pot sa ma mai joc ca pana acum. Eu plec."