Nu mai am nimic.

Cum e sa nu mai ai nimic? Sa nu mai ai pe nimeni, sa nu mai ai nimic ce sa-ti doresti, nimic in care sa crezi, nimic pentru care sa te trezesti dimineata. I-am indepartat pe toti si nu stiu cum sa le spun sa ma ierte pentru tot, am nevoie de ei. Nu am cui sa spun lucrurile astea, asa ca le scriu aici. E chiar trist. Penibil. Pe dinauntru ma simt goala, nu mai simt ca traiesc. Zilele imi trec la fel, nu ma mai bucura nimic, nu mai pot simti nimic. Doar un gol imens. Parca nu as mai avea un suflet in care sa pulseze viata. Inima pompeaza sange, nu si viata. Nu mai pot iubi pe nimeni... nici macar pe mine.

Ma scarbeste reflexia din oglinda de pe birou. Pe fata ei se scurg lacrimi mici, caci nici nu mai are puterea sa planga. Cand ai fost ultima data cu adevarat fericita? Nu stie sa-mi raspunda. Simte si ea ca s-a schimbat, dar nu mai are ce face. Nu stie ce ar putea face. Un om in mijlocul unei pustietati ce poate face? Poate sa astepte un miracol, o salvare sau sa moara de deznadejde. Pentru ea nu mai exista miracole. Ar putea sa strige dupa ajutor, dar cine sa o auda? Nu mai e nimeni prin preajma... Nu mai are nimic.