Si uite-asa m-am trezit intr-o dimineata cu inima stransa, facuta ghemotoc. Nu-mi pot inchipui cum, dar am stiut. In casa era frig si senzatia de spaima s-a accentuat cand am iesit de sub plapuma calduroasa. M-am dus pana la bucatarie si mi-am facut o cafea. Nici nu am apucat sa amestec bine in ea, ca am si auzit telefonul sunand. L-am lasat sa sune de vreo 3-4 ori, pentru ca mi-era frica sa raspund. L-am ridicat si l-am dus la ureche. Inima iar mi s-a strans dureros. Speram sa nu fie ce credeam, dar vocea de la celalalt capat al firului nu a reusit decat sa-mi confirme temerite. "A murit." Asa, pur si simplu, 2 cuvinte si atatia ani curmati.

Nu mai era nimic de facut, negarea doar ar fi ingreunat lucrurile, asa ca... M-am asezat din nou pe scaun si mi-am terminat cafeaua. Mi-am impus sa nu ma gandesc la asta. Dar e greu sa nu te gandesti "nu mai e... nimic nu va mai fi la fel... cum de s-a intamplat asta??" Mai ales cand e ora 5 dimineata, e un frig de crapa geamurile si in toata casa e liniste. O liniste... mormantala. Asa ca incepe sa mi se formeze un nod in gat. Ma fortez sa nu plang, pentru ca odata pornite, lacrimile nu stiu cand s-ar opri. Pisica intra in bucatarie si parca ma trezesc dintr-un vis. Imi dau seama ca e real, ca se intampla acum, aici... mie. Deschid gura parca sa zic ceva, dar nu-mi iese decat o horcaiala slaba. Nodul din gat ma apasa si mai rau, nu pot sa mai rezist, asa ca izbucnesc in lacrimi, in hohote sacadate de plans.

Reusesc sa ma tarasc pana in dormitor, in pat si ma bag la loc sub plapuma, unde continui sa plang cum n-am mai facut-o niciodata pana cand devin epuizata si tot ce mai reusesc sa scot sunt mici scancete. Intr-un final cad intr-un somn profund, fara vise si ma trezesc abia spre ora pranzului. Imi amintesc si iar incep sa plang, iar adorm si ma trezesc la 11 noaptea. Incerc sa ma linistesc. Ma uit pe geam si incerc sa imi imaginez cum o sa merg mai departe. Nu reusesc, dar imi spun ca o sa vina o zi in care o sa ma impac cu ideea ca nu mai e. Ma urasc pentru gandul asta, cu toate ca e lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult. Ma bag iar in pat si adorm. Nu mai tin minte cand s-a incheiat ciclul asta (trezit-plans in hohote-adormit-trezit). Cred ca atunci cand au inceput sa se ingrijoreze unele persoane ca am murit si eu.

Chiar si acum ma mai urasc pentru ca am reusit sa trec peste...