Mr. Jones

Mr. Jones. Sau prietenul meu imaginar. Cel mai bun prieten al meu. E cu mine inca de cand am realizat ce inseamna lumea inconjuratoare, adica de cand ma tin minte. Mult timp. Niciodata nu i-am dat un nume, sau un chip. Tot ce a avut vreodata, bietul de el, a fost o voce. O voce foarte asemanatoare cu a mea, atunci cand sunt serioasa. Dar astazi am vazut imaginea de mai sus pe deviantart si.. pac! El e! Prietene.. stii cat te`am cautat?! ("Nu", raspunse el sec.) Si i-am asociat imaginea cu numele de "Mr. Jones" (inspirata fiind de melodia cu acelasi nume a celor de la Counting Crows). Si asa, prietenul meu cel mai bun, a capatat un chip si un nume... Acum sper ca nu-si va face de cap bantuindu-ma prin vise, sau prin tramvaie.

Nemernicul are prostul obicei de a ma convinge sa fac cele mai stupide lucruri, ma baga in cele mai penibile situatii posibile. Mereu ma face sa regret ziua cand l-am inventat. Dar, nu pot fi niciodata sigura, poate el m-a inventat pe mine... Nu, nu am o personalitate multipla, Mr. Jones chiar are o vointa proprie, doar ca alege sa si-o exercite in cele mai nepotrivite momente. Uneori, insa foarte rar, chiar ma ajuta, pentru ca, vezi tu, are o mare calitate: intuitia. Uneori ma si inspira... Vine noaptea acasa cu cate o muza agatata de pe marginea drumului si imi zice: "Scrie!" Toate muzele aduse de el au un caracter indoielnic, asa ca uneori ma mai fac sa scriu si absurditati. El asa.. ar fi baiat bun, doar personalitatea il strica. Mai ales atunci cand se enerveaza injura ca un birjar, incat mi-e si rusine sa ies cu el pe strada. Sare ca un apucat din copac in copac si se da mare cu silueta lui silfida, trage cainii de coada, apoi fiorosii ma alearga pe mine. De exemplu, chiar ieri, un caine negru m-a latrat incontinuu, nelasandu-ma sa intru pe o strada, pentru ca bezmeticul de Jones se stramba la el si il incita.

Asa ca v-ati dat seama ce pacoste am pe cap... Dar e al meu si... m-am obisnuit cu gandul ca oricum nu o sa plece. Asa-i, amice?