Am zis intr-o zi "hai sa ne jucam!". Si am incercat sa inventam un joc nou. Tot eu am venit cu o idee. Hai sa ne deschidem inimile si sa vedem ce gasim prin ele. El si-a deschis-o primul si din ea au inceput sa cada tot felul de biletele de dragoste, cateva poze cu mine, inimioare de hartie si tot felul de mizilucuri romantioase. Eu am inceput sa chicotesc, iar el m-a provocat sa mi-o deschid si eu pe-a mea.

Imediat au inceput sa cada agrafe de birou colorate, rapoarte fiscale, o umbrela albastra, multe cartele de metrou, cateva oglinzi sparte, vreo trei pui de rata si nicio inimioara. Nici macar un biletel de amor. Nimic-nimic. Mi-am lasat privirea in jos si am inceput sa le strang pe toate.

M-a intrebat daca nu stiu si alt joc.I-am raspuns ca nu. Ne-am intins cu spatele unul la altul, pe nisip, asteptand mareea. Nu se auzea decat fosnetul valurilor. M-a intrebat la ce ma gandesc, iar eu i-am raspuns ca asta e cea mai stupida intrebare pe care putea sa mi-o puna. Iar am tacut o vreme.

Stii ceva?", ma trezesc eu zicand. "Mie de-acum imi vin pantofii rosii ai mamei. Si parca... parca imi sta bine cu rujul ei sidefat. Uite, de-acum sunt mare, nu pot sa ma mai joc ca pana acum. Eu plec."

Iuhuu. Hai sa facem curat!

Mi-am aranjat lucrurile prin camera si am facut curat. Nu pentru ca vine toamna, ci pentru ca asa am avut chef atunci. Dar e mai frumos sa zici ca ai facut "curatenia de toamna". Parca esti o persoana ordonata si cu simtul responsabilitatii - "daca a venit toamna, e musai sa fie curatenie". Pentru cine? Pentru toamna? "Nuuu... pentru ca a venit toamna." Ahaaa, am inteles. Dar vara de ce nu se face curatenie? Numai toamna si primavara? Daaa? Interesant.

Asa ar fi sunat un dialog intre mine si o persoana ordonata si responsabila, care face curatenia de toamna. Bine, curatenia de toamna reprezinta o curatenie generala, prin toata casa. I s-a adaugat atributul "de toamna", pentru ca oamenii sa simta ca au o motivatie pentru care o fac. Stiam asta, desigur.

E foarte simplu sa faci curat prin casa. E obositor, da, dar e simplu. As vrea sa fie la fel de simplu sa faci curat prin suflet, prin ganduri. Sa iei o matura si un faras si sa maturi toate gandurile rele, toate frustrarile si sa le strangi cu grija pe faras, pentru ca apoi, tot cu grija, sa le abandonezi in cosul de gunoi. Ar fi frumos, nu? Sa iei toate deciziile imprastiate pe podea, pe canapea, pe scaun, pe birou si sa le aranjezi frumos in dulap. Apoi sa iei toate gandurile sincere, dar dureroase, pe care nu le-ai rostit niciodata, sa le pui in plicuri galbene si sa le trimiti destinatarilor. Si, daca tot te-ai apucat, stergi toate oglinzile acoperite de praf si panza de paianjen si te privesti in ele, vazandu-te exact asa cum esti. La final stergi geamurile murdarite cu teama si urme de degete si lasi lumina sa inunde camera. Asa parca e mai bine, nu?

Canta-mi povestea.

Vreau sa alunec pe griff-ul chitarii si sa ma pierd in cutia de rezonanta, pentru ca apoi sa explodez in amplificator, impreuna cu restul sunetelor iesite din degetele tale. Vreau sa ma inveti ca pe unul din cantecele tale preferate, pentru ca apoi sa ma canti oricand ai chef. Si pot fi orice cantec pentru tine...

Tot ce iti cer e sa nu ma uiti. Nu vreau sa raman doar o insiruire de note pe portativul tau. Si te rog sa nu ma canti fals. Poti sa-mi dai un alt ritm, poti sa imi adaugi si alteratii, acolo unde crezi ca e cazul, dar nu falsa, pentru ca am sa plec pe buzele, sau pe corzile altcuiva. [...]

Voi fi acolo, vei fi acolo..

"..ei te-nteleg ca om/ si doar ei pot simti tristetea ta la telefon"

Sunt oameni despre care pot spune versurile de mai sus de parca le-as fi scris eu gandindu-ma la ei. Oameni pe care stiu ca pot sa ii sun la 2 noaptea si sa le zic "coae, n-am somn, hai sa vorbim", pe care daca ii sun plangand asteapta la telefon pana ma linistesc si pot sa vorbesc si nu-mi zic "suna-ma cand te calmezi", care chiar daca tac stiu ce vor sa spuna. Daca ar avea o ultima tigara n-ar imparti-o cu mine, ar zice "ia-o tu". Sunt cativa oameni cu care m-as urca in primul tren, fara sa stiu unde duce si nu as regreta. Ei imi pun intrebari doar de forma, pentru ca intuiesc raspunsul uitandu-se la mine. Si chiar daca imi ajung lejer degetele de la o mana sa ii numar, stiu ca nu-s putini. In treburi de-asta primeaza calitatea si nu cantitatea.
Da, stiu ca tot ce am scris e siropos, dar nu am cum sa spun lucrurile astea altfel. Daca iti creste glicemia baga o lamaie si reciteste, poate cunosti si tu astfel de persoane..

Zidurile au cazut...

Fiecare inima vine la pachet cu ziduri de aparare. La fel ca in "Cei trei purcelusi", acestea pot fi facute din fan, lemn sau caramida. Depinde de persoana. Ca un fel de fortareata ce apara inima de posibilele amenintari venite din exterior. Uneori inaltam steagul pe metereze, aratand ca suntem dispusi sa deschidem portile. Sunt porti pentru care nu iti trebuie cheie, se deschid numai atunci cand vor ele. Si fiecare fortareata are un numar de soldati care distrug pe oricine nu mai este binevenit in interiorul ei.
Soldatii mei au fost cuceriti de adversar. I-a castigat de partea lui. Cred si eu, prea erau obositi de atata distrus, au capitulat... Asa ca s-au transformat in soldati kamikaze. S-au lipit de zidurile de caramida si au explodat cu totii deodata. Tasneau flacari din toate partile si caramizi zburau prin fumul negru, dens...
Acum s-a oprit totul. N-au mai ramas decat ruine si cadavre. Nu mai am ziduri si nici soldati care sa le reconstruiasca. M-am abandonat. M-am aruncat in gol. Astept impactul iminent..

as vrea... as vrea sa fim mereu asa. sa ne batem cu perne si sa ne muscam. sa-ti zic: "ce vrei? vrei sa ne batem?!" tu sa zici da si sa incepi sa ma gadili. si dupa sa ma tii in brate si sa imi povestesti ce o sa facem cand o sa ne mutam impreuna. mai intai o sa ne luam o saltea, pentru ca de mai mult nu o sa avem bani si o sa dormim pe ea. apoi o sa luam o masa si doua scaune. noua nu ne trebuie, dar poate o sa avem musafiri... si o sa ne luam si un caine, da, da! si o sa il cheme simon. nu, nu din londra >:P. eu vreau sa fie golden retriever, iar tu vrei rotweiller. raule! deci, pana la urma o sa ne luam un golden retriever. si imi mai spui ca in prima saptamana o sa stam numai in casa, doar noi si pizza delivery. si o sa facem ce stim noi mai bine. imi spui ca o sa fie frumos. iau eu te cred, pe cuvant, chiar te cred. dar pana atunci ne facem planuri sa mergem la mare. eu zic cu trenul, tu zici cu masina. si o sa-ti scape piciorul pe acceleratie, iar eu o sa ma sperii si o sa tip si o sa-ti zic sa opresti masina, pentru ca ma dau jos. tu te enervezi si opresti, iar eu cobor. prostule! si incep sa merg inainte, spre mare. tu o sa alergi dupa mine, o sa ma iei in brate si o sa ma pupi, promitand ca nu mai faci. iar eu o sa te cred, ca de fiecare data. si o sa te tii de promisiune... vreo 20 de kilometri. pentru ca asa esti tu. iar asta sunt eu. as vrea sa fim mereu doi, mereu aceiasi.

el ii spuse te iubesc iar ea ii zise de ce si el ii zise ca pot si ca vreau iar ea spuse ca bine.

Still loving you.

If we'd go again
All the way from the start
I would try to change
The things that killed our love
Yes, I've hurt your pride, and I know
What you've been through
You should give me a chance
This can't be the end
I'm still loving you
I'm still loving you, I need your love
I'm still loving you

[our song.]

Pentru tine, fato!

De ce nu?

• pentru ca esti atat de nesuferita cateodata incat imi vine sa te dau cu capul de pereti!
• pentru ca te crezi centrul universului
• pentru ca te plangi ca proasta de cur, tate, fata, par, etc., desi (si aici, recunosc ca sunt invidioasa) esti minunata, proasto!
• pentru ca uneori ma enervezi raaaau! (stiu ca ma repet)
• pentru ca esti paranoica si ai impresia ca am ceva cu tine (da, ati ghicit, si asta ma enerveaza)

De ce da?

• pentru ca mi-ai fost prietena neconditionat mult timp
• pentru ca vrei sa fiu acolo cand ti se intampla ceva important
• pentru ca vreau sa fii acolo cand mi se intampla ceva important
• pentru ca:

TheRedHead : sa`ti arat conversatia *straight face*

F (2/16/2009 6:36:34 PM): ok

TheRedHead : mai intai niste reguli...

TheRedHead : 1. sa nu ma faci proasta

TheRedHead : 2. sa nu ma faci proasta

TheRedHead : 3. sa nu ma faci proasta

TheRedHead : ok?

TheRedHead : *sigh*

F : ok nu te fac proasta

TheRedHead : *whew*

TheRedHead : stai un pic

F : trimiti sau nu

F : ?

TheRedHead : da ma

trimitere esuata :-S

F : mai da o data

trimitere reusita :))

F : frate sincer esti proasta

TheRedHead : stiu

F : scuze ca ti zic

TheRedHead : si tocmai asta ti am zis sa nu mi zici pt ca stiu

TheRedHead : stiiu

TheRedHead : dar nu vreau sa recunosc

TheRedHead : asa ca taci!

To be continued..

Mergeam pe un coridor intunecat. Cu toate ca era intuneric, puteam vedea urmele pasilor mei in spatele meu, dar si pe cei pe care urma sa ii fac, in fata mea. Se auzeau batai puternice, ritmate, venind de undeva din apropiere. Pasii verzi, fosforescenti din fata mea se pierdeau sub o usa, care avea forma trupului meu, sau, mai bine zis, lua forma trupului meu. Nu avea clanta, avea doar o gaura mare pentru o cheie de forma unei maini. Mi-am pus mana deasupra sa, iar usa m-a absorbit in incaperea din spatele ei.

Nu era o incapere propriu-zisa, ci mai degraba un mic univers. Era nemarginit, dar si eu ajunsesem nemarginita, imensa, uriasa, iar universul acela ma strangea, il umpleam cu totul. Totul era orbitor de alb, numai eu eram rosie. Ma micsoram. La un moment dat am devenit doar un punct microscopic, care putea observa totul, la limita existentei. Langa mine se asezase zeul acelui univers. Era pe jumatate cat mine, dar ii vedeam clar trasaturile. Un batranel sfrijit, cu o coroana stramba, in echilibru precar pe capul care se clatina involuntar. Ma intrebam cum de o fi ajuns tocmai el rege, dar el era mai intai zeu, asa ca putea sa se numeasca chiar si imparat daca voia. El era singurul locuitor al universului, asa ca era logic sa fie si zeu si imparat si rege si... tot ce voia. Dar acum eram si eu acolo. Minuscula, rosie si neimportanta, dar vie. L-am intrebat ce ar trebui sa facem acum, iar el mi-a spus ca va trebui sa ne masuram puterile. Dar cum?

Scrisoarecatredutedracu

Stii... eu nici nu ma mai gandesc la tine.. Nu. Acum scriu asta doar pentru mine, ma gandesc la mine, ca o egoista. Si asa si trebuie. Dimineata, inca mai intind mana dupa parul tau aspru, ma astept sa-ti gasesc fata ingropata in perna, dar indata ce deschid ochii imi amintesc ca nu mai esti. Si e bine. Am tot patul pentru mine si nu trebuie sa fac doua cafele. E drept, nu mai am cu cine sa iau micul-dejun... nici pranzul... si nici cina. Dar mi-am luat un caine. Nu vorbeste prea mult, dar macar nu-mi umple frigiderul de bere si nici nu-si aduce prietenii acasa, cand e meci. Il cheama ca pe tine. Ce coincidenta.. asta i-am zis si eu lui.

O veste proasta ar fi ca chitara ta a cazut de la balcon. Nasol, stiu, dar vestea buna e ca a ramas agatata in pom, cam pe la etajul 3, asa ca daca te straduiesti poate o recuperezi. Ai grija, pentru la noapte se anunta o furtuna, asa ca as zice sa te grabesti, daca vrei sa o mai gasesti intreaga...

Alte lucruri ce merita mentionate nu prea ar fi... Poate uneori, doar uneori, mi se face dor de tine. Dupa-amiaza, ma astept sa intrii pe usa, vesel, si sa ma saruti, dar.. imi dau seama ca n-ai sa vii si.. ma cam intristez. Cand gatesc fac intotdeauna 2 portii, din gresala, asa ca bietul meu catel s-a cam ingrasat. Nu imi pare rau ca ai plecat, doar ca.. as fi vrut sa mai stai.