To be continued..

Mergeam pe un coridor intunecat. Cu toate ca era intuneric, puteam vedea urmele pasilor mei in spatele meu, dar si pe cei pe care urma sa ii fac, in fata mea. Se auzeau batai puternice, ritmate, venind de undeva din apropiere. Pasii verzi, fosforescenti din fata mea se pierdeau sub o usa, care avea forma trupului meu, sau, mai bine zis, lua forma trupului meu. Nu avea clanta, avea doar o gaura mare pentru o cheie de forma unei maini. Mi-am pus mana deasupra sa, iar usa m-a absorbit in incaperea din spatele ei.

Nu era o incapere propriu-zisa, ci mai degraba un mic univers. Era nemarginit, dar si eu ajunsesem nemarginita, imensa, uriasa, iar universul acela ma strangea, il umpleam cu totul. Totul era orbitor de alb, numai eu eram rosie. Ma micsoram. La un moment dat am devenit doar un punct microscopic, care putea observa totul, la limita existentei. Langa mine se asezase zeul acelui univers. Era pe jumatate cat mine, dar ii vedeam clar trasaturile. Un batranel sfrijit, cu o coroana stramba, in echilibru precar pe capul care se clatina involuntar. Ma intrebam cum de o fi ajuns tocmai el rege, dar el era mai intai zeu, asa ca putea sa se numeasca chiar si imparat daca voia. El era singurul locuitor al universului, asa ca era logic sa fie si zeu si imparat si rege si... tot ce voia. Dar acum eram si eu acolo. Minuscula, rosie si neimportanta, dar vie. L-am intrebat ce ar trebui sa facem acum, iar el mi-a spus ca va trebui sa ne masuram puterile. Dar cum?