Poveste de Craciun.

Mi-am amintit de ajunul Craciunului. Intamplator, pe la ora 8 seara, eram intr-un tramvai si mergeam spre casa. Un tramvai dintre acelea vechi, cu doua vagoane. Stateam in spate, in ultimul vagon, iar putin mai in fata era un pusti aurolac. In rest, vagonul era gol. Pustiul nu avea mai mult de 12-13 ani si tinea in maini o punga care raspandea un miros foarte nasol, specific aurolacilor. Mi s-a facut mila de el. Era ajunul Craciunului, iar el colinda singur prin tramvaie. Cu siguranta ca pentru el nu a venit niciodata Mosul (care pe mine chiar si la varsta asta ma astepta acasa) si nici macar o casa unde sa stea nu are. Parinti, daca are, sunt dintr-aceia pe care mai bine nu i-ar avea.. Chiar imi parea rau pentru el.

Cam dupa o statie-doua urca in vagon un cuplu de tineri. Imediat ce l-a vazut pe pusti, tipul a inceput sa-l injure de morti si sa tipe la el sa coboare din tramvai. Eram socata. Ok, in tramvai mirosea foarte naspa din cauza aurolacului, dar era un copil.. Si afara era un ger de inghetau pietrele.  M-am uitat urat la tipul respectiv si la prietena lui si le-am tras cateva injuraturi in gand. Din pacate cam atat... Nu am putut sa zic nimic, mai intai pentru ca pur si simplu m-a socat reactia violenta a tipului, apoi pentru ca.. nu am putut. Din pacate nu sunt genul care sa ia atitudine cand vede ca se comite o nedreptate. Nu pentru ca nu as vrea, dar... nu pot, pur si simplu. Voiam sa-i zic ca era totusi un copil si-asa batut de soarta si ca era ajunul Craciunului, cand se presupune ca ar trebui sa fim mai buni, mai intelegatori.. Apoi as fi vrut sa-i spun prietenei lui ca e o proasta pentru ca sta cu el si ca atunci cand o sa-i fie lumea mai draga animalul de langa ea o sa-i f**a o palma (sau mai multe) peste ochi. Si-acum ma simt naspa ca nu le-am zis chestiile astea. Prea tarziu...

In concluzie, spiritul Craciunului sucks...