Scrisoarecatredutedracu

Stii... eu nici nu ma mai gandesc la tine.. Nu. Acum scriu asta doar pentru mine, ma gandesc la mine, ca o egoista. Si asa si trebuie. Dimineata, inca mai intind mana dupa parul tau aspru, ma astept sa-ti gasesc fata ingropata in perna, dar indata ce deschid ochii imi amintesc ca nu mai esti. Si e bine. Am tot patul pentru mine si nu trebuie sa fac doua cafele. E drept, nu mai am cu cine sa iau micul-dejun... nici pranzul... si nici cina. Dar mi-am luat un caine. Nu vorbeste prea mult, dar macar nu-mi umple frigiderul de bere si nici nu-si aduce prietenii acasa, cand e meci. Il cheama ca pe tine. Ce coincidenta.. asta i-am zis si eu lui.

O veste proasta ar fi ca chitara ta a cazut de la balcon. Nasol, stiu, dar vestea buna e ca a ramas agatata in pom, cam pe la etajul 3, asa ca daca te straduiesti poate o recuperezi. Ai grija, pentru la noapte se anunta o furtuna, asa ca as zice sa te grabesti, daca vrei sa o mai gasesti intreaga...

Alte lucruri ce merita mentionate nu prea ar fi... Poate uneori, doar uneori, mi se face dor de tine. Dupa-amiaza, ma astept sa intrii pe usa, vesel, si sa ma saruti, dar.. imi dau seama ca n-ai sa vii si.. ma cam intristez. Cand gatesc fac intotdeauna 2 portii, din gresala, asa ca bietul meu catel s-a cam ingrasat. Nu imi pare rau ca ai plecat, doar ca.. as fi vrut sa mai stai. 

Poveste de Craciun.

Mi-am amintit de ajunul Craciunului. Intamplator, pe la ora 8 seara, eram intr-un tramvai si mergeam spre casa. Un tramvai dintre acelea vechi, cu doua vagoane. Stateam in spate, in ultimul vagon, iar putin mai in fata era un pusti aurolac. In rest, vagonul era gol. Pustiul nu avea mai mult de 12-13 ani si tinea in maini o punga care raspandea un miros foarte nasol, specific aurolacilor. Mi s-a facut mila de el. Era ajunul Craciunului, iar el colinda singur prin tramvaie. Cu siguranta ca pentru el nu a venit niciodata Mosul (care pe mine chiar si la varsta asta ma astepta acasa) si nici macar o casa unde sa stea nu are. Parinti, daca are, sunt dintr-aceia pe care mai bine nu i-ar avea.. Chiar imi parea rau pentru el.

Cam dupa o statie-doua urca in vagon un cuplu de tineri. Imediat ce l-a vazut pe pusti, tipul a inceput sa-l injure de morti si sa tipe la el sa coboare din tramvai. Eram socata. Ok, in tramvai mirosea foarte naspa din cauza aurolacului, dar era un copil.. Si afara era un ger de inghetau pietrele.  M-am uitat urat la tipul respectiv si la prietena lui si le-am tras cateva injuraturi in gand. Din pacate cam atat... Nu am putut sa zic nimic, mai intai pentru ca pur si simplu m-a socat reactia violenta a tipului, apoi pentru ca.. nu am putut. Din pacate nu sunt genul care sa ia atitudine cand vede ca se comite o nedreptate. Nu pentru ca nu as vrea, dar... nu pot, pur si simplu. Voiam sa-i zic ca era totusi un copil si-asa batut de soarta si ca era ajunul Craciunului, cand se presupune ca ar trebui sa fim mai buni, mai intelegatori.. Apoi as fi vrut sa-i spun prietenei lui ca e o proasta pentru ca sta cu el si ca atunci cand o sa-i fie lumea mai draga animalul de langa ea o sa-i f**a o palma (sau mai multe) peste ochi. Si-acum ma simt naspa ca nu le-am zis chestiile astea. Prea tarziu...

In concluzie, spiritul Craciunului sucks...

"Te iubesc."
"Pa-pa."

Nu a auzit cand i-am zis "te iubesc". Nu-i nimic, eu stiu ca el stie.

Aseara mi-a adus esarfa rosie pe care o uitasem la el. Eu si uitasem de ea, el nu. A pastrat-o cateva zile pentru ca ea inca mai mirosea a mine. Aseara mi-a adus-o si cand am ajuns acasa am abandonat-o pe scaunul de la birou. Cand am venit azi de la scoala am vrut sa o iau si sa o pun pe pat, ca sa ma pot aseza. Am mirosit-o, ca sa vad daca inca mai avea urme de Jungle (parfumul meu), dar in locul binecunoscutei miresme am simtit mirosul lui si mi-am amintit ca aseara, cand ne-am intalnit o avea la gat. Acum esarfa mea miroase usor a tigari, dar si a el. Si e un miros care trezeste amintiri si care prefigureaza altele ce se vor forma. Din sfert in sfert de ora o iau de pe pat si o duc la nas. Mi-l afund in ea si expir puternic. El... Ma face sa zambesc si sa strig "te iubesc" (stupid, chiar rimeaza). Cand se va evapora mirosul lui cred ca am sa i-o mai imprumut cateva zile, asa... pentru reimprospatare. Acum imi vin in minte niste versuri de la Sarmalele Reci: "Ti-amintesti imbratisarea,/Glasul, gustul si parfumul. Inchizi ochii si-ti apare/ Ea..."

El...

Despre batrani...

Sunt eu singura care crede ca batranii se fac mai rai pe zi ce trece? Oare de ce? Eu aveam impresia ca toti batranii se poarta ca niste bunici simpatici si protectori, absolut inofensivi. Asta era iluzia mea si imi placeau batranii. Si acum imi mai plac - cei care fac parte din descrierea de mai sus - si, nu stiu de ce, mi se rupe inima mai tare cand vad un batran care sufera decat un copil. Parerea mea: copilul are inca toata viata inainte si va avea multe ocazii in care sa fie fericit, dar un batran nu poate decat sa isi astepte sfarsitul. Cand in ultimii ani de viata e si singur, abandonat, cu majoritatea prietenilor, rudelor la cativa metri sub pamant, pentru mine e sfasietor.

Dar, revenind la ideea principala, aceea ca multi batrani se inraiesc pe zi ce trece... Sunt numeroase cazuri in care batranii ma scot din sarite... De exemplu, cand se inghesuie in tramvai/autobuz/troleibuz/metrou dimineata. Mai oameni buni, inteleg ca aveti oaresce treburi la ora 7:30 a.m. - cu greu, insa accept - dar sunt oameni care intarzie la munca sau la scoala si tramvaiul nu pleaca pana nu se inchid toate usile, iar daca mata te incapatanezi sa intrii cand nu mai e loc nici pentru un ac, apai nu mai pleaca pana la pranz. Tot in mijloacele de transport in comun, au pretentia sa ai bun simt sa le cedezi locul, dar nu dau dovada de acelasi bun simt zicand macar un "multumesc". Sau daca nu vrei sa te ridici apeleaza la urmatoarea tactica: impinsul in ocupantul abuziv al scaunului pana iese prin geam ori se ridica. Nu mai spun ca incep sa comenteze cu voce tare, acompaniati de alti batrani indignati de o asemenea obraznicie. Ori daca vor sa 'susoteasca' ceva intre ei se aude pe o raza de vreo 10 metri. Dar ei nu au zis cu voce tare, nooo...

Uitasem sa spun ca sunt extrem de pudici si au o mentalitate extrem de invechita. Bine, accept lucrurile astea, pentru ca ei si-au trait copilaria, tineretea si maturitatea in alte vremuri, in care oamenii gandeau mai... hai sa nu zic incuiat. Ba am zis. Ma rog... Ideea e sa-si pastreze parerile pentru ei. Nici mie nu-mi convine ca uneori isi uita bunele maniere acasa, dar nu zic nimic, pentru ca eu le am la mine. Mi s-a intamplat sa comenteze batrani si batrane legat de faptul ca eu fumez. Pe strada. Si sunt fata. Asa si?! E un lucru rau, urat, etc., dar e alegerea mea. Tine-ti parerile pentru tine. Altadata un batran cu vizibile traume comuniste, le-a cerut in gura mare unor prieteni de-ai mei sa nu se mai sarute pe strada, deoarece ii vad copii si batrani. Ei, si?? Batranii au facut si ei chestia asta odata... demult... iar copiii vor ajunge si ei la chestii de-astea. Oameni buni, al doilea razboi mondial s-a terminat, Hitler a murit si - this may come as a shock - nici Ceausescu nu mai e pe-aici de mult!

Ei bine, iluzia mea ca batranii sunt blanzi si simpatici s-a cam evaporat. Dar eu tot ma incapatanez sa cred ca mai sunt si dintre acestia... Bine ca macar Mos Craciun exista! (lasati-mi macar iluzia asta...)

Carul cu nervi.

Oamenii sunt rai. Cred ca sunt chiar cea mai rea specie de vietati existente pe fata pamantului. Nu ma surprinde chestia asta, nu am aflat-o ieri, dar de-abia acum cateva zile mi-am dat seama cat de rai pot fi. Parca mi s-ar fi ridicat un val de pe ochi si am vazut lucrurile din jurul meu putin mai... altfel decat o faceam pana acum.

Oriunde, in metrou, in tramvai, la semafor, in cafenea, la magazin, in orice loc public, oamenii se uita incruntati la cei din jurul lor. In mijloacele de transport in comun se inghesuie ca animalele si iti arunca o privire care mai ca te sfasie daca indraznesti sa-i atingi. Iar atunci ai impulsul de a reactiona la fel. In cel mai bun caz scrasnesti din dinti si le arunci o injuratula suculenta in gand. Daca nu ai starea de spirit necesara pentru a te abtine le trantesti o replica ironic-inteligenta (crezi tu...) si va luati la cearta. Vad asta in fiecare zi si m-am saturat. De ce trebuie sa fim asa de rai cu totii?

Stiu, avem o slujba de rahat si un sef cu un car de nervi inca de la 8 dimineata si care-l varsa pe tot pe noi. Carul ala de nervi i l-a facut un prost care s-a bagat in fata la semafor sau un pieton neatent pe care era sa-l calce. Apoi "carul de nervi" iti este transferat tie (nu iti face iluzii, il imparti egal cu restul colegilor tai de birou...). Tu il iei cu tine la plecarea acasa si il versi pe un mos care te-a calcat pe picior in troleibuz sau pe nevasta-ta care te ia la zor de cum ai intrat in casa (si ea enervata la randul ei de plodul vostru care a spart o vaza sau de vecina de la 3 care iar v-a inudat).

Si uite-asa se plimba carul asta cu nervi de la unul la altul si ne stricam cu totii diminetile/dupa-amiezile/serile, etc. Dar de ce nu-l aruncam pur si simplu la un cos de gunoi? E chiar atat de necesar sa stricam si ziua altcuiva daca noua ne-a fost stricata? Este? Da, este. Si stiti de ce? Pentru ca suntem oameni si nu ne putem abtine. In ochii fiecaruia din noi sclipeste cel putin un gram de malitiozitate care asteapta doar un prilej pentru a fi eliberata. Foarte nasol, dar asta-i viata. Am putea incerca sa fim rabdatori, intelegatori si calmi, dar atunci care ar mai fi farmecul existentei noastre meschine?

O zi buna si un car de nervi cat mai mic! :)